Mai avem nevoie si de iarba

De ce avem nevoie și de iarbă? Proiectul ”Avem nevoie și de iarbă!” a debutat cu un concurs de identificare de probleme de mediu în comunitățile rurale românești, concurs în cadrul căruia organizații neguvernamentale din România au argumentat gravitatea problemelor și impactul pe care acestea le au asupra vieții cotidiene a locuitorilor din mediul rural.
Așadar, pentru Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC) și Asociația Salvați Dunărea și Delta (SDD), “iarba” a devenit laitmotivul problemelor de mediu din zonele rurale din România. Deși verdele este, prin excelență, culoarea definitorie a ruralului, am încercat, prin intermediul acestui proiect, să vedem cât de “verde” este România rurală în prezent.
În concursul de identificare a problemelor de mediu, ne-au ajutat să deliberăm Oana Preda, Magor Csibi și Liviu Mihaiu. Împreună am ales două comunități rurale cu probleme de mediu diferite și în care am promovat participarea publică în rezolvarea problemelor de mediu. Organizațiile care au lucrat la nivel local au mobilizat cetățenii să participe la ateliere de lucru, la concursuri, seminarii și discuții publice. Au scris petiții și scrisori deschise, au monitorizat evoluția problemelor de mediu și au promovat în comunitate soluții posibile pentru rezolvarea problemelor.

Vezi Brosura

mai avem nevoie si de iarba

Comentarii

    Nici un comentariu

Lasati un raspuns

Adresa dvs. de email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii.